"Dumnezeu priveşte la inima omului, nu la faţa lui"

Arhiva pentru Septembrie, 2007


Întâlnire de comunitate (”Sfânta Maria”, Bucureşti)

Sambata, 22 Septembrie 2007

Prima întâlnire a noului an “Credinţă şi Lumină” a avut loc într-o frumoasă zi de toamnă, rece dar luminoasă, în parcul Titan, la Biserica de lemn. Au venit aproape toţi membrii comunităţii: Petrică, Veronica, Dan, George, Ionela cu Adrian, D-na Nardin, Marcela, Antonio, Cătălin, Nicolae-Nucu (prietenul lui Cătălin), care sperăm să mai vină, Aida cu Maxim. Am lucrat: adică am pregătit nişte cartonaşe cu programul până în decembrie, le-am decupat frumos marginile, le-am lipit câte-o poză amuzantă, le-am colorat…şi le-am împărţit, ca să aibă fiecare şi să nu uite zilele întâlnirilor. Am povestit, am făcut mici planuri, evident că am spus şi rugăciuni şi am şi mâncat nişte prăjiturele grozave aduse de d-na Nardin. D-na Preoteasă ne-a adus cafea, ceai şi colivă… Ne-am simţit minunat, mai ales că nu ne-am văzut de mai multă vreme. Ne-am despărţit gândindu-ne la întâlnirea clubului şi ce-o să facem acolo.