"Dumnezeu priveşte la inima omului, nu la faţa lui"

“Orice veţi cere vă voi da”

Vineri, 29 Iunie 2007

A spus: iertarea vine prin post şi caritate - postul este vindecarea trupului, care suferă puţin postind şi caritatea este vindecarea minţii care suferă şi ea când e de dat bani! (ca să râdem puţin: a spus să nu vă spovediţi aşa ca un cunoscut al meu: părinte, am furat o funie…- asta e destul de rău .- da, dar la capătul funiei era o vacă !). Şi vindecarea a venit! sub ochii noştri! a sufletului, a minţii şi a trupului. Fiecare din cei prezenţi a simţit în mod fizic atingerea lui Isus, chemat şi invocat de noi toţi cu credinţa vie, sau plecarea diavolului alungat de părintele. În Uganda, unde a fost chemat să alunge demonii dintr-o casă pe care o asaltau cu pietre, când s-a apropiat dânsul, a căzut o hârtie din cer pe care scria: “dacă vine p. Billl, noi plecăm”! O mică spicuire dintr-un ocean de trăiri! Dar…o veste buna! Părintele a fost puţin dezamăgit de organizare, de slaba publicitate, (în Tanzania au fost 1.000.000 de oameni) de lipsa unui spaţiu adecvat exerciţiilor spirituale (eu am făcut naveta la Dej!) şi a promis că va reveni anul viiitor! Preasfinţitul Florentin a participat zi de zi la întâlniri, a postit cu noi, a spovedit şi…a auzit! aşa că a reînoit invitaţia şi anul viiitor îl vom avea din nou pe p.Billl la noi! Nu trebuie să mai ratăm ocazia! De aceea mi-am permis să-i fac puţină publicitate.
După ce l-am auzit mă întreb: cum de mai sunt oameni bolnavi dacă este Isus! Te doare capul? spune-i lui Isus! nu ţi-e bună inima? spune-i lui Isus! copilul? dă-i-l lui Isus! Isus e viu! ne iubeşte şi vrea să fim fericiţi. A spus: ORICE VEŢI CERE VĂ VOI DA! Orice! Ce înseamnă orice? Orice!

Pagini: 1 2