"Dumnezeu priveşte la inima omului, nu la faţa lui"

Întâlnire de comunitate (”Triumful iubirii”, Dej)

Duminica, 29 Aprilie 2007

Comunitatea din DejÎn Credinţă şi Lumină trebuie să avem grijă de cei mai slabi şi vulnerabili, de cei consideraţi neînsemnaţi, dar pe care Dumnezeu i-a ales în mod deosebit. Atunci,ce sarcini ne asumăm fiecare în comunitate cel puţin până la întâlnirea următoare? Corneliu şi Iulia au promis că se vor ruga-pentru noi şi pentru toţi cei marginalizaţi; Laurenţiu s-a angajat să dea mărturie pentru completarea jurnalului de comunitate, Cristina cea mare vrea să gătească o prăjitură pentru noi şi s-o aducă la următoarea întâlnire; Elisabeta şi Cristina cea mică mă vor ajuta în continuare la pregătirea întâlnirilor, Marius şi Margareta la desfăşurarea lor, eu m-am angajat să caut în continuare noi membri (apropo-azi a venit pentru prima dată Marius la întâlnirea noastră) şi să mă ocup mai mult de cei deja existenţi; Adi şi Costina vor să ne înveţe să dansăm tot ce ştiu ei-şi credeţi-mă chiar ştiu.

Rugăciunea:Corneliu alege cântecelul cu care vom intra în rugăciune şi cum lui îi place „Nu se merge în cer”, îl cântăm şi de data asta din toată inima. Apoi fiecare spune ia omuleţul pe care l-a făcut şi-l pune pe masă în bărcuţă spunând: Isus, eu… te iubesc, doresc să …. şi spune responsabilitatea pe care şi-a asumat-o.

Sărbătoarea:După ce am cântat, am discutat despre tabăra de la Vad pe care deja o aşteptăm, am servit ce a adus fiecare şi ne-am jucat jocuri propuse de Cristina, am plecat plini de veselie spre casă, aşteptând deja următoarea revedere.

Pagini: 1 2 3